La o lună după ce a fost sesizată de Africa de Sud pentru a se pronunța asupra situației din Gaza, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a recunoscut, într-adevăr, validitatea argumentelor prezentate de Pretoria, referitoare la existența unui risc „real și iminent” de „prejudiciu ireparabil” pentru populațiile enclavei palestiniene (1). Judecătorii de la Haga recunosc astfel „dreptul palestinienilor din Gaza de a fi protejați împotriva actelor de genocid și actelor interzise conexe menționate la articolul III [al convenției din 1948] și dreptul Africii de Sud de a solicita ca Israelul să-și îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul convenției”. În sprijinul criteriului intențional, esențial în procesele pentru genocid, curtea a observat declarațiile mai multor oficiali, inclusiv ale dlor. Yoav Gallant (ministrul apărării) și Isaac Herzog (președintele Israelului), pe care juriștii sud-africani le-au înregistrat în cererea lor (2). CIJ face referire și la rapoartele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Agenției ONU de Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) și Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al Națiunilor Unite (OCHA), precum și la declarațiile subsecretarului general pentru probleme umanitare, Martin Griffith, pentru a evalua că condițiile de viață impuse palestinienilor din Gaza, incapacitatea de a le oferi asistență reală și de a le acorda îngrijiri, precum și numărul ridicat de decese în rândul femeilor și copiilor, plasează situația enclavei în sfera de aplicare a convenției privind genocidul.
Astfel, CIJ impune statului Israel cinci măsuri provizorii: 1) „Să ia toate măsurile din competența sa pentru a preveni comiterea, împotriva palestinienilor din Gaza, a oricărui act” contrar convenției privind genocidul. 2) „Să ia toate măsurile din competența sa pentru a preveni și pedepsi incitarea directă și publică la comiterea genocidului împotriva membrilor grupului palestinienilor din fâșia Gaza”. 3) „Să ia de îndată măsuri efective pentru a permite furnizarea serviciilor de bază și a ajutorului umanitar necesar, cu cea mai mare urgență”. 4) „Să asigure, cu efect imediat, ca armata sa să nu comită” actele interzise de convenția din 1948. 5) „Să ia măsuri efective pentru a preveni distrugerea și a asigura păstrarea probelor referitoare la acuzațiile” de acte genocidare.
În schimb, chiar dacă Curtea Internațională de Justiție (CIJ) socotește că continuarea operațiunilor militare ar putea agrava situația locuitorilor din Gaza, nu a ordonat „încetarea focului”, așa cum solicitase Pretoria. Este posibil ca, pentru judecători, amenințarea reprezentată de Hamas asupra securității Israelului să fi avut prioritate. Curtea, dorind să-și păstreze credibilitatea, a ales să-și limiteze verdictul strict la domeniul juridic, evitând astfel implicarea în discuții politice sau militare. „Curtea nu dorea să abordeze subiectul încetării focului sau al dreptului la autoapărare”, conform analizei Juliette McIntyre de la Universitatea din Australia de Sud, publicată pe rețeaua X (fost Twitter). A avut grijă să sublinieze că rolul său se limitează la încălcările convenției. În plus, deoarece Hamas nu este un stat, deciziile CIJ nu îl implică direct: încetarea focului ar fi influențat doar una dintre părți, o decizie pe care judecătorii ar fi găsit-o dificil de luat fără a afecta principiile de echilibru și imparțialitate, esențiale în exercitarea funcției lor. Este remarcabil faptul că toate măsurile stabilite de CIJ au fost adoptate cu o majoritate covârșitoare, de cel puțin cincisprezece voturi din șaptesprezece, conferindu-le o autoritate semnificativă. Astfel, nimeni nu poate invoca vreo majoritate obținută în condiții limită.
Cazul are o încărcătură simbolică deosebită. Prin alegerea măsurilor conservatoare, CIJ a intenționat să evite orice polemică și suspiciuni legate de o posibilă politizare a sa: așadar, a căutat probabil acele măsuri care ar putea uni cel mai mare număr de judecători, pe baza unei analize clare (existența unui risc plauzibil de genocid). "A oferit imaginea unei lumi unite", consideră Nico Krisch, profesor de drept internațional la Institutul de Studii Internaționale și de Dezvoltare din Geneva, "stabilind faptele și enunțând dreptul" în ceea ce privește situația din Gaza. Doar o singură judecătoare, ugandeza Julia Sebutinde, a refuzat să urmeze această linie: ea a încercat în mod constant să politizeze cazul, solicitând CIJ să se declare incompetentă, deoarece acuzațiile împotriva Israelului erau, în opinia ei, exagerate; a votat împotriva tuturor măsurilor, fiind urmată în aceasta doar de judecătorul ad-hoc numit de Israel, Aharon Barak. Acesta din urmă a votat totuși pentru obligația Israelului de a asigura ajutor umanitar pentru Gaza. În ceea ce privește autoritățile ugandeze, acestea au declarat că nu împărtășesc poziția doamnei Sebutinde.
"Emisă cu o largă majoritate, ordonanța CIJ reprezintă o victorie incontestabilă pentru Africa de Sud și pentru palestinienii ale căror drepturi le sunt clar recunoscute", rezumă Alonso Gurmendi de la King’s College pe X, "chiar dacă Curtea ar fi putut fi mai precisă în ceea ce privește măsurile impuse Israelului." Dezamăgirea este de asemenea palpabilă în rândul unor susținători ai palestinienilor, care ar fi dorit măsuri mai radicale, având în vedere că fiecare zi care trece înseamnă suferință și doliu pentru locuitorii din Gaza. De partea sa, Statul Palestina, condus de Autoritatea Palestiniană din Ramallah, "salută decizia CIJ care a optat în favoarea umanității și a dreptului internațional", o decizie care ar trebui să servească drept "semnal de alarmă pentru Israel și pentru cei care se consideră deasupra legilor" (X, 26 ianuarie). Un fapt fără precedent, după cunoștințele noastre, și un semn al caracterului emblematic al hotărârii, a fost că pronunțarea acesteia a fost transmisă în direct pe ecrane gigantice – într-un mod similar unei competiții sportive – în fața clădirilor CIJ de la Haga. De asemenea, pe canalul de știri al ONU și la televiziune, în special pe Al-Jazeera, întreaga lume a avut ocaziasă-i audă pe judecători descriind suferințele populațiilor din Gaza și să evidențieze declarațiile cu tentă genocidară ale unor lideri israelieni, înainte de a se declara competenți în baza Convenției din 1948.
„Genocid! Cuvântul este rostit și doare”, se revoltă jurnalistul francez Jean-Dominique Merchet pe X, criticând asocierea Israelului cu această crimă împotriva umanității. Aceasta este, însă, chiar esența ordonanței CIJ, care este, în același timp, foarte meticuloasă și ponderată. Prin considerarea ca „plauzibilă” a acuzației aduse de Pretoria, Curtea „stabilește domeniul interpretărilor posibile și justificabile”, contribuind astfel „la definirea contururilor conflictului”, consideră juristul Nico Krisch. Nimeni nu va mai putea invalida protestele palestinienilor și ale susținătorilor lor, tratându-le drept exagerări militante fără fundament legal sau real.
Tel-Aviv încearcă să minimalizeze importanța ordonanței, subliniind faptul că aceasta nu anticipă în niciun fel decizia finală privind existența efectivă a unui genocid: ar putea trece mai mulți ani înainte ca CIJ să se pronunțe pe fond. Autoritățile israeliene interpretează lipsa oricărei referiri la oprirea operațiunilor militare ca pe o validare a dreptului „inalienabil” al țării de a se apăra (comunicat de Lior Haiat, purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe pe X). Acestea susțin că ordonanța CIJ reprezintă doar o „simplă reamintire a obligațiilor Israelului conform dreptului internațional umanitar”, obligații pe care Tel-Aviv afirmă că le îndeplinește în contextul dificil al luptei împotriva Hamas (Eylon Levy, purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Times Radio, 26 ianuarie 2024). La rândul lui, premierul Benyamin Netanyahou confirmă continuarea operațiunilor militare.
Prin ordonanța dată Israelului de a asigura de urgență ajutorul umanitar și de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni comiterea actelor genocidare, a afirma, așa cum face Tel-Aviv, că este vorba doar de o reamintire a obligațiilor deja îndeplinite reprezintă o minciună flagrantă, caracteristică propagandei de război. Această ordonanță marchează un punct de cotitură cu consecințe imprevizibile în acest moment. „Niciun stat nu ar trebui să se apropie, chiar și puțin, de momentul în care acuzația de genocid devine plauzibilă”, consideră Krisch. Este în joc și credibilitatea morală a Occidentului. Desigur, CIJ nu are mijloacele de a impune deciziile sale. Astfel, Rusia sau Statele Unite ignoră deciziile care le sunt nefavorabile, Moscova în cazul Ucrainei – în 2023, CIJ a impus măsuri conservatoare pentru un genocid plauzibil care au rămas fără efect - și Washingtonul, în cazul condamnării din 1986 pentru minarea portului Managua cu doi ani înainte. Este extrem de improbabil ca Tel-Aviv să se conformeze altfel decât prin câteva gesturi umanitare izolate.
Dacă reticența Israelului în implementarea ordonanței este de așteptat, reacția celorlalte state semnatare ale convenției din 1948, membri ai CIJ, va fi urmărită cu atenție, deoarece acestea sunt obligate să pună în aplicare ordonanța. Ce vor face capitalele arabe? Ce vor decide țările occidentale care s-au angajat împotriva Rusiei, acuzată de genocid și crime împotriva umanității pentru operațiunile sale în Ucraina și care susțin în mod deosebit procedurile inițiate împotriva Moscovei în fața CIJ și a Curții Penale Internaționale? Neacționând, ar putea fi acuzați de dublu standard. Dincolo de declarații vagi și puțin convingătoare despre respectul datorat CIJ (3), vor exercita presiuni asupra Tel-Avivului adoptând unul dintre celebrele lor pachete de sancțiuni? Reacțiile internaționale continuă să apară. Situația rămâne de urmărit.
