La ora unu dimineața, pe 7 iulie 2021, președintele haitian Jovenel Moïse este asasinat în reședința sa din Port-au-Prince. Douăsprezece gloanțe îl nimeresc în frunte, în ochiul stâng, în piept, în șold și în abdomen. Se pare că ordinele au fost să nu se lase niciun martor în viață. Cu toate acestea, soția sa reușește să supraviețuiască atacului prefăcându-se moartă, în timp ce copiii lor reușesc să scape. La patruzeci și opt de ore după, se dezvăluie numărul și naționalitatea asasinilor: erau douăzeci și șase, toți columbieni. De fapt, cruzimea execuției era deja o semnătură.
În țara andină, mass-media (toate private) încearcă la acea vreme să prezinte vinovații ca fiind victime, bazându-se pe declarațiile membrilor familiilor: aceștia ar fi fost „înșelați” de către angajatorii lor, care i-ar fi recrutat pentru a proteja anumite personalități... Dar, în cele din urmă, cei în cauză recunosc: au fost într-adevăr plătiți pentru a ucide (1).
Figura mercenarului a apărut în Columbia în anii 1980 în jurul traficantului de droguri Pablo Escobar. De-a lungul anilor, acești luptători și-au perfecționat arta violenței după ce au trecut prin una dintre cele mai represive armate din lume (2). Astfel, Columbia a devenit un rezervor global de mercenari și asasini plătiți (3).
La mai puțin de un an după asasinarea președintelui haitian, asasini columbieni îl ucid pe procurorul paraguayan Marcelo Pecci, pe Baru, o insulă din Caraibele columbiene, unde se afla în luna de miere. Omul ducea o luptă împotriva organizațiilor criminale din țara sa. Apoi a venit rândul unui alt lider politic, ucis de gloanțe columbiene pe 9 august 2023: Fernando Villavicencio, jurnalist și candidat la președinția Ecuadorului (4).
De aproximativ douăzeci de ani, presa columbiană menționează din când în când, ca pe niște întâmplări izolate, aventurile unor foști militari locali în Orientul Mijlociu: unii luptă, alții apără sonde de petrol. Încă din 2006, unele publicații, cum ar fi Semana sau The New Arab, au relatat că treizeci și cinci de veterani au fost recrutați pentru a proteja baze militare americane în Irak. În 2010, sute de columbieni au participat de asemenea la conflictele din Afganistan (5).
"Ca un câine!"
În urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, operațiunile militare ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu au dus la o creștere rapidă a companiilor de securitate privată. Acestea, legate de Pentagon și Departamentul de Stat, sunt însărcinate cu recrutarea de mercenari. Aceștia sunt folosiți pentru a executa acțiunile cele mai periculoase sau "muncile murdare" împotriva populației. Ei reprezintă o resursă ideală, deoarece moartea lor nu are costuri politice și nu afectează moralul națiunii. În plus, companiile private nu trebuie să dea socoteală pentru acțiunile lor, în absența unui cadru de drept internațional clar. Pentru mult timp, activitatea mercenarilor a fost caracterizată de diversitatea teatrelor de operațiuni (Siria, Iran, Libia, Irak etc.) și de monotonia celor care îi angajează (aproape întotdeauna Statele Unite).
Apoi, lucrurile se schimbă. În mai 2011, New York Times dezvăluie că numeroși veterani au sosit în Abu Dhabi, pretinzând că sunt „muncitori în construcții” (6). Acești mercenari sunt apoi plasați sub comanda operațională a unui fost colonel din operațiunile speciale comune ale Columbiei. Ei se alătură armatei de mercenari din Yemen, în cadrul unei coaliții de țări conduse de Arabia Saudită. În 2015, același New York Times dezvăluie că 450 de foști soldați latino-americani, majoritatea columbieni, au fost angajați direct de Emiratele Arabe Unite în același scop. Unele publicații columbiene relatează că pe 10 decembrie, 15 dintre ei sunt uciși în orașul Taez, unde au loc cele mai violente lupte și unde peste 10.000 de civili și-au pierdut viața (7).
Domnul Dante Hincapié, ofițer retras din comandamentul general al forțelor armate, a luptat în Yemen. În 2015, este angajat de Emiratele Arabe Unite pentru un an, înainte de a se întoarce, undeva între 2018 și 2020. El povestește că până atunci fuseseră formate trei batalioane străine. În primul, erau 10% columbieni; în al doilea, 90%. Și în al treilea, la care a participat el, toți soldații erau columbieni. Domnul Hincapié ar face parte din cei aproximativ zece mii de foști militari columbieni care au servit ca mercenari în Orientul Mijlociu în ultimul deceniu, majoritatea dintre ei angajați de Emiratele Arabe Unite și aproape toți foști soldați profesioniști (8).
Când Kievul a început să aibă nevoie de trupe, candidații columbieni s-au oferit voluntari. De cele mai multe ori, își vând tot ce dețin pentru a începe o călătorie lungă: Republica Dominicană, Belgia, Polonia și apoi, pe cale terestră, Ucraina. Alții aleg ruta sudică: Spania, Italia, iar apoi, din nou, Polonia... La frontieră, folosesc aplicații de traducere pentru a se face înțeleși. Deoarece explică faptul că doresc să lupte, sunt trimiși la o bază militară din orașul Ternopil, situat în vestul țării. Acolo sunt interogați și supuși unor examinări medicale. Persoanele recrutate sunt trimise fie la Batalionul 49 de Infanterie Sitch din Carpați, fie la Legiunea Internațională pentru Apărarea Ucrainei. Înainte de a pleca la luptă, li se permite să deschidă un cont bancar pentru a putea trimite bani familiilor lor.
Mulți nu rezistă mult timp din cauza relelor tratamente, xenofobiei, promisiunilor de plată neonorate sau a violenței crimelor de război la care sunt martori. Nu este rar ca ei să fie forțați să lase compatrioți neîngropați pe câmpul de luptă. Când unul dintre ei moare, autoritățile ucrainene trimit rudelor o cutie mică ce conține o medalie — niciodată banii care le sunt datorați conform contractului. La mijlocul lunii iulie 2023, o înregistrare video devenită virală pe YouTube (9) arată mercenari care denunță relele tratamente la care sunt supuși... și care primesc ca unic răspuns un nor de gaz lacrimogen. "Mă tratează ca pe un câine, deși am un nenorocit de șrapnel în braț pentru că am apărat nenorocita voastră de țară!", strigă un soldat. Într-o a doua înregistrare video, altul, rănit la față, zace pe pământ, plângând: "Acești nenorociți de ucraineni sunt mai răi decât rușii!” (10)
Mercenarii nu sunt protejați de dreptul internațional umanitar. Ei nu sunt considerați nici combatanți, nici civili, ci asasini plătiți. Când mor, cadavrele lor nu beneficiază de nicio ceremonie; nimeni nu îi tratează ca pe eroi. În cazul încălcărilor drepturilor omului și al crimelor de război, ei sunt considerați responsabili individual. Astfel, pot fi urmăriți penal de națiunile care îi angajează, sub pretextul că acestea „nu știau” sau că „procedurile nu au fost respectate”.
Din cauza unui război intern de șaizeci de ani, forțele armate columbiene sunt cele mai mari din America Latină, având aproximativ 450.000 de soldați. Cu demobilizarea gherilierilor Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC), începând din 2017, efectivele lor au fost reduse cu aproape 50.000 de oameni. În fiecare an, aproximativ 6.000 de soldați se pensionează după douăzeci de ani de serviciu și, la vârsta de 40 de ani, alți 10.000 pleacă din cauza lipsei de promovare sau pentru că trăiesc în condiții prea dificile (11).
Formare tehnică și ideologică
Pensionarii armatei primesc o pensie lunară pe viață care nu depășește echivalentul a 2.600.000 de pesos columbieni (aproximativ 600 de euro), sumă insuficientă pentru a acoperi cheltuielile de bază, chiar și pentru o persoană necăsătorită. Cei care l-au asasinat pe președintele Haitiului sperau să primească în jur de 3.000 de dolari. În Orientul Apropiat, pot câștiga până la 90 de dolari pe zi. Cei care au luptat în Yemen au fost plătiți cu sume cuprinse între 2.000 și 3.000 de dolari pe lună, cu prime de 1.000 de dolari pe săptămână pentru cei desfășurați în interiorul țării (12). Cu toate acestea, pentru mulți, sumele promise nu se materializează niciodată. În Irak, în 2006, columbienilor li s-a oferit un salariu lunar de 7.000 de dolari, dar au primit doar 1.000 de dolari pe lună, cu obligația de a-și îndeplini contractul până la capăt (13).
În Ucraina, li se promite 40.000 de dolari pentru fiecare tanc inamic capturat, plus o sumă suplimentară dacă ucid sau capturează un soldat rus. Cu toate acestea, mulți se plâng că nu au fost plătiți pentru lunile petrecute apărând interesele unei țări despre a cărei existență nu știau până la începutul războiului. Faptul că aceeași situație se aplică și voluntarilor ucraineni nu le oferă nicio consolare.
Dacă Columbia reprezintă un rezervor inepuizabil de tineri veterani deosebit de căutați, aceasta se datorează faptului că, încă din 1947 (când Washington și Bogota au semnat primul acord militar din America Latină), aceștia primesc o formare ideologică și militară pe placul Occidentului. Astfel, Columbia este singura armată din regiune care a participat la războiul din Coreea, începând cu 1951, cu aproape cinci mii de oameni.
Dar Planul Columbia, lansat în 1999 de președinții William Clinton și Andrés Pastrana Arango, a fost un element decisiv. Acest program de „luptă împotriva drogurilor” de mai multe milioane de dolari, care viza de fapt eliminarea gherilelor, a transformat țara în cel mai mare beneficiar al ajutorului militar american în America Latină. Planul a fost însoțit de sosirea unor companii de securitate privată, printre care Blackwater. Acestea au apelat la sute de veterani ai armatei americane pentru a forma trupe speciale și pentru a combate gherilele. Blackwater a fost prima care a creat o companie columbiană de recrutare a mercenarilor în 2009, motiv pentru care mulți o consideră simbolul privatizării războiului în secolul XXI.
La fel ca Statele Unite, Columbia nu a semnat convenția internațională împotriva recrutării, utilizării, finanțării și instruirii mercenarilor. Legal, a fi mercenar în Columbia nu constituie o infracțiune, și, prin urmare, biroul procurorului general nu este competent să investigheze această activitate.
