Acesta va rămâne ca un moment de cotitură. În iunie 2021, pentru prima doză și vaccinarea completă, acoperirea vaccinală a profesioniștilor din sănătate a atins 78% și 69% în sectorul liberal; 64% și 42% în instituțiile de sănătate; 55% și 42% în instituțiile de găzduire pentru persoanele vârstnice dependente (Ehpad) și unitățile de îngrijire pe termen lung (USLD) (1). Aceste cifre îl exasperează pe șeful statului. La televizor, pe 12 iulie, el avertizează personalul medical că vor fi suspendați dacă refuză vaccinarea. În timp ce situația epidemică ar necesita, în opinia sa, o vaccinare în masă, domnul Emmanuel Macron este iritat de ezitările populației: mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate de Ipsos le împărtășeau la începutul anului 2021. Prin urmare, el introduce un pașaport sanitar care condamnă la moarte socială pe toți cei care refuză vaccinul. Înainte de a anunța, în cadrul aceleiași alocuțiuni televizate, reforme ale asigurării de șomaj și ale sistemului de pensii.
În acea seară, domnul Macron își asuma conștient riscul de a corela măsurile sanitare imperative cu regresiunile sociale, care afectau în mod direct lucrătorii din prima linie. Cu toate acestea, atât lor cât și întregii populații franceze, le făcuse o promisiune fermă pe 24 noiembrie 2020: aceea că nu se va impune vaccinarea obligatorie Cu atât mai mult, când o astfel de înăsprire intră în contradicție cu datele totuși disponibile: sub 50 de ani, rata de letalitate a Covid-19 tinde spre zero; studiile internaționale stabilesc o eficacitate limitată în timp a vaccinului (trei luni) și o prevenire doar a formelor grave — nu prea a infecției și cu atât mai puțin a transmisiei (2)). Dar în această zi de 12 iulie, pe baza unei recomandări a Înaltei Autorități de Sănătate (HAS), domnul Macron afirmă că această obligație va reduce de douăsprezece ori puterea de contaminare împotriva variantei Delta... Ceea ce nu va împiedica anumite instituții să aducă la lucru personal medical infectat cu COVID, dar vaccinat.
Pe mulți dintre lucrătorii din domeniul sănătății, aplaudați în 2020, alocuțiunea îi lasă stupefiați. Mai multe sute dintre ei au acceptat să revină asupra acestei perioade în cadrul anchetei noastre. Toți au exprimat uimirea lor în seara de 12 iulie. Dar Parlamentul a mers chiar mai departe. Prevederile legii din 5 august 2021 depășesc anunțurile făcute de președintele republicii: în timp ce legislația generală aplicabilă funcției publice păstrează remunerația pentru angajatul suspendat și impune rezolvarea situației acestuia într-un termen de patru luni, articolul 1 al noului act normativ permite suspendarea personalului medical pe o durată nedeterminată, fără nicio remunerație, fără dreptul la minimul social sau la exercitarea unei alte profesii.
Într-o scrisoare deschisă publicată în Le Monde la 11 mai 2023, puțin după ce Înalta Autoritate de Sănătate (HAS) a recomandat ridicarea obligativității vaccinale, cunoscutul medic urgentist Mathias Wargon a recunoscut severitatea măsurilor luate cu doi ani înainte: „Mulți lucrători din domeniul sănătății, lăsați într-o situație socială incertă, probabil au părăsit definitiv sectorul.” Trebuiau să supraviețuiască. Este regretabil că nu li s-a oferit nicio soluție de ieșire, fie de către guvern, fie de către cei mai înfocați susținători ai reintegrării lor.” Într-adevăr, acest lucru este regretabil. Franța a fost printre țările cele mai represive, dacă analizăm cu atenție evaluarea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (3). Poate și din cauza mobilizării unor mandarini atât de progresiști pe cât de incoruptibili, a medicilor aflați în serviciul Palatului Élysée, a tehnocraților, a asociațiilor de pacienți, a jurnaliștilor care cereau mereu mai multă intransigență; nu se discută și nu se negociază cu „conspiraționiștii”!
Oare se poate doar să reamintim că mai multe vaccinări sunt obligatorii pentru lucrătorii din domeniul sănătății, începând cu cea împotriva hepatitei B? Din acest motiv, cei suspendați sunt adesea mai la zi cu vaccinările principale decât mulți dintre compatrioții lor. Și, în acest context, nu ar fi corect să-i clasificăm printre „antivaxxeri”, adică acei 3 sau 4% dintre francezi care refuză din principiu orice vaccinare. De fapt, nimic nu distinge lucrătorii din domeniul sănătății de compatrioții lor: și unii și alții acceptă fără ezitare vaccinările cele mai dovedite, în timp ce cele mai recente și adesea mai puțin eficace, de exemplu împotriva gripei, sunt întâmpinate cu mai multă reticență. Noutatea vaccinurilor cu ARN mesager împotriva COVID-19 a stârnit îndoieli, ba chiar suspiciune, Așa cum era de așteptat, așa cum era de înțeles.. Doar că secvența vaccinării a văzut poliția sanitară substituindu-se sănătății publice — în continuitatea începuturilor haotice ale gestionării pandemiei, marcate de auto-adeverințe de ieșire, o altă specificitate franceză (4).
De fapt, lucrătorii din sănătate sancționați de această poliție au cunoscut un calvar de șase sute șapte zile. Iar termenul „suspendat” redă bine această realitate: șase sute șapte zile în vid economic, social și profesional. După colectarea a sute de mărturii orale și scrise, se poate schița un profil-tip. Persoana suspendată este de obicei o femeie, în jur de treizeci de ani, mamă sau care dorește să devină în curând, de origine populară, puțin sau adesea deloc politizată, iar principala motivație a refuzului este teama de un vaccin dezvoltat prea rapid în contextul noutății utilizării ARN mesager.
Multe femei tinere și-au exprimat teama pentru fertilitatea lor. Mulți au menționat de asemenea abuzul unei instituții care le îndeamnă să muncească mai mult și mai repede pentru o putere de cumpărare în scădere (5). Obligația vaccinală a înrăutățit situația celor care fuseseră trimise pe frontul pandemic pe parcursul anului 2020, în condiții adesea periculoase (lipsa măștilor, a halatelor de protecție etc.). Nu este o coincidență că refuzul vaccinării se observă mai ales în rândurile celor de la baza ierarhiei medicale, printre cei cu condiții de muncă și remunerații dintre cele mai degradate. Fiecare martor a exprimat un puternic sentiment de nedreptate. Și de neînțelegere, deoarece acești suspendați au avut ghinionul să creadă că lumea sănătății s-a schimbat, că de la intrarea în vigoare a legii din 4 martie 2002 referitoare la drepturile pacienților și la calitatea sistemului de sănătate, beneficiarul are drepturi, în special la informare și consimțământ... Deoarece în perioada pandemiei, „pacientul actor” redevine supus experților medicali docți, decidenților politici și intereselor industriale.
Exigența exemplarității trebuie concepută reciproc, autoritățile trebuie să fie exemplare. Marele sociolog din Chicago, Howard Becker (1928-2023), a arătat cum devianța se dezvoltă în etape, parțial din cauza instituției care stabilește norma (6). Schematic, în acest caz: lucrătorii din sănătate discută cu colegii din serviciu, unde mulți inițial refuză vaccinarea sau, cel puțin, își exprimă îndoielile; din păcate, presiunea conducerilor și a medicilor se intensifică, fie verbal fie prin e-mailuri; unii cedează, provocând furia celor care refuză șantajul; pozițiile se radicalizează; cei mai refractari sunt hărțuiți de superiorii lor, în mod deosebit medicii; încep să schimbe informații pe rețelele sociale și să caute informații alternative, ceea ce întărește convingerea lor inițială; sunt din ce în ce mai stigmatizați; se apropie de colegii care gândesc la fel, de exemplu manifestând începând cu 15 septembrie 2021, data începerii efective a suspendărilor; sunt uneori expulzați cu forța de către un paznic din serviciul lor, unde erau totuși considerați și bine evaluați; unii sunt chiar convocați la jandarmerie sau la poliție; în cele din urmă, ajung să îmbrățișeze stigmatul, ba chiar să-l revendice în fața unui stat abuziv care le face viața imposibilă de ani de zile prin degradarea serviciului public spitalicesc.
Pe rețelele așa-zise „sociale” sau pe platourile canalelor de știri continue, care trăiesc din și pentru polemică, unii medici se pun în scenă, chiar dacă nu știu nimic despre subiect. Diabetologi, dermatologi, devin infectologi. Apărătorii sistemului public se rătăcesc în critica lor împotriva unor persoane modeste, aruncate cu cruzime în cele mai mari dificultăți economice, sociale și familiale: divorțuri, rupturi cu părinții, pierderea casei cumpărate pe credit, tensiuni cu prietenii la care se găsește un moment de respiro pentru cazare, economii strânse cu greu de-a lungul unei vieți, care se duc pe apa sâmbetei, rușinea privirii aspre a vecinilor când observă că, în calitate de asistent medical, nu mai mergi la muncă, etc. Unii au cedat. Pentru ei, pe lângă încercările suportate, se adaugă sentimentul de a-și fi trădat tovarășii de luptă și... propriile convingeri.
Adesea, totuși, suspendații înțelegeau mai bine controversele științifice decât epidemiologii improvizatori de la BFM TV sau CNews. Pe grupurile de Telegram sau WhatsApp se schimbau articole științifice, interviuri cu acea sau acea somitate din virologie, din infectologie... Dacă nu puteau fi decât bule discursive din punctul de vedere al obsedaților de complotism (7), nu erau aceștia în același timp prinși în propriile lor bule (între sine medical, anturajul — și chiar fascinația față de culisele puterii, dineuri în oraș etc.)? Fără a dispune de un minim de competențe sau chiar de informații despre subiect, mulți autori de articole sau dueliști televizuali de profesie i-au atacat în orice caz pe suspendați.
Dar adesea acești suspendați vedeau corect. Majoritatea știau, pentru că fuseseră pe punte în 2020, în unitățile Covid, că boala ucide în primul rând persoane de peste 80 de ani (efectul „recoltă”) sau persoane cu comorbidități (obezitate, diabet, hipertensiune, imunodepresie). Au observat, de asemenea, că vaccinarea lăudată la sfârșitul anului 2020 de domnul Macron nu avea nimic miraculos. Atunci, era necesar să se facă atâtea daune umane pentru un vaccin care s-a dovedit a fi puțin eficace în a preveni transmiterea unei boli care amenință în primul rând viața celor mai în vârstă și a unor bolnavi cronici? Pentru că au existat și daune colaterale; suspendarea a distrus familii și a plonjat copiii în precaritate. Vizibil, președintele Republicii a preferat să politizeze vaccinul și să banalizeze recursul la starea de excepție în loc să se ocupe de sănătatea publică. Astfel, a reactivat furia claselor populare din care adesea fac parte și paramedicii.
În timp ce „suspendații” începeau să fie reintegrați, Comitetul Consultativ Național de Etică (CCNE) a tras cea mai lucidă concluzie asupra abaterii sănătății publice către poliția sanitară în opinia sa din 6 iulie 2023: „Exigența exemplarității, la care s-a apelat larg pentru a legitima obligația vaccinală a profesiilor de sănătate, trebuie concepută reciproc: autoritățile politice și sanitare trebuie să fie exemplare în modul în care decid, justifică și implementează politici de vaccinare, cu atât mai mult când este vorba de obligații vaccinale.” (8) Nu se poate spune mai bine. Acceptarea vaccinării depinde și de credibilitatea celor care transmit mesaje de sănătate publică. În acest sens, refuzurile de vaccinare formează, de asemenea, un simptom al retragerii segmentelor din ce în ce mai mari ale populației. Raportul la vaccinuri este doar o fațetă a relațiilor obișnuite cu politicul (9).
