Ideea că dl. Donald Trump ar putea fi reales președinte al Statelor Unite ale Americii anul viitor este de neconceput... pentru adversarii săi. Inventarul minciunilor, violențelor și abuzurilor sale ar fi trebuit să-l descalifice, potrivit acestora. Cu toate acestea, gudronul, penele și închisoarea încă așteaptă; sondajele recente nu mai exclud nici măcar o victorie a domnului Trump în cadrul primarelor republicane, apoi în fața președintelui în exercițiu.
Cum este posibil acest lucru? Aproape întregul sistem media îl urăște, mediile de afaceri îl disprețuiesc (unul dintre puținii oameni de afaceri cunoscuți care îl susținea, dl. Peter Thiel, fondatorul Paypal, l-a abandonat), iar establishment-ul propriului partid ar dori să scape de el. Rezultatul: fostul președinte american ocupă o poziție avantajoasă într-o țară furioasă, aceea de paria, de outsider. Și de victimă care rezistă manipulărilor elitei.
Publicată pe 15 mai 2020, o anchetă asupra rolului Federal Bureau of Investigation (FBI) în nesfârșita poveste a „Rusiagate”- ului, raportul Durham, ne ajută să înțelegem de ce. În decursul a trei ani, Partidul Democrat și o parte semnificativă a mass-mediei, inclusiv New York Times și Washington Post, au promovat o teorie a conspirației cu sprijinul FBI-ului și serviciilor de informații (CIA). Aceștia vedeau în Trump un agent rus care ajunsese la Casa Albă cu intenții de a-i servi pe stăpânii săi. Accuzatul n-a încetat să fulmineze că se află în mijlocul unei manipulări, a unei vânători de vrăjitoare. Cu toate acestea, dezmințirea unui mincinos confirmă ceea ce contestă. Mai ales când acesta își petrece timpul denigrându-i pe jurnaliști drept șarlatani.
Chiar și mitomanii au dușmani... Nu numai că raportul Durham distruge, la fel ca și alte anchete (1) , minciuna „Rusiagate”- ului, dar evidențiază și implicarea FBI în această capcană formată din informații atât dubioase cât și scabroase, plătite de către Partidul Democrat. Acesta atrage atenția asupra „prejudecăților confirmative” (confirmation bias) și a încrederii excesive față de sursele afiliate unor oponenți politici care au împiedicat anchetatorii să acţioneze cu obiectivitatea necesară. Cele mai năucitoare exagerări și-au făcut loc în presa care tot aștepta asta cu râvnă.
Odată cu alegerea lui Trump, telenovela de spionaj a alimentat timp de trei ani zeci de mii de ore în ediții speciale. După ce au beneficiat masiv de pe urma acestui caz (abonați mai mulți, premii Pulitzer), New York Times și Washington Post au recunoscut erorile comise, însă într-un mod discret. Milioane de democrați rămân astfel convinși că Trump chiar era un agent al Kremlinului. Într-atât încât, la următoarele alegeri din 2020, când laptopul "încins" al fiului președintelui Joseph Biden a fost găsit la un reparator cu fișiere compromițătoare, totul o ia de la capăt. Știrea, confirmată în cele din urmă, a fost imediat calificată ca o operațiune de destabilizare rusă de către fostii șefi ai CIA-ului, FBI-ului, precum și de marii media și aleși democrați. Twitter și Facebook au ajuns până la a cenzura difuzarea informației pe rețelele lor.
Wall Street Journal îl urăște, de asemenea, pe Trump. Dar a înțeles că majoritatea susținătorilor lui îl apreciază nu pentru că ar fi sincer sau de încredere, ci pentru că văd în el victima a unei cabale nesfârșite și, în același timp, un operator cinic care poate să învingă media și elitele politice la propriul lor joc (2).
