Se poate cere unui francez evreu poziția sa privind Gaza? În timp ce mulți sunt iritați de amalgamul dintre evreu și israelian, profesorul de studii ebraice Elad Lapidot alege să confrunte întrebarea: „Dacă vă identificați ca evreu într-un moment în care se comite un genocid în numele protecției evreilor, nu puteți pretinde că e antisemit să fiți asociat cu asta. În calitate de evrei, suntem chemați să luăm poziție." Ceea ce fac spontan personalități de stânga precum Rony Brauman sau Étienne Balibar. Chiar și filosoful Alain Finkielkraut se declară „întinat ca evreu" de guvernul israelian.
Asimilarea evreilor cu Israelul provine în primul rând de la acest guvern. Dar asta „nu scutește de a privi în față o realitate incomodă, nuanțează Maxime Benatouil, membru al colectivului evreiesc decolonial Tsedek! După mai multe generații de socializare sionistă, comunitățile evreiești sunt în majoritate adepte ale narațiunii israeliene". Jurnalistul Sylvain Cypel situează originile acestui atașament în Războiul de Șase Zile din 1967: atunci, pentru prima dată, posibila dispariție a Israelului într-o confruntare cu țările arabe îngrijorează mulți evrei asimilați, nesioniști, precum Raymond Aron.
Dacă Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța (CRIF) a putut, până la începutul anilor 2000, contesta politica israeliană, astăzi el este un releu fidel al Tel Avivului, iar critica evreiască a Israelului rămâne puțin audibilă în Franța. Atacul Hamas din 7 octombrie 2023 a întărit această legătură. „Mi-am dat seama cât de atașat eram de Israel, nu cu titlu personal, ci prin solidaritate cu cei pentru care Israel reprezintă ceva", mărturisește Olivier Tonneau, profesor de literatură franceză la Cambridge.
Diaspora din Statele Unite pare mult mai divizată în privința acestei chestiuni. Pe de o parte, țara nu a cunoscut un antisemitism la fel de virulent precum cel care a persistat din perioada afacerii Dreyfus până la regimul de la Vichy. Pe de altă parte, din anii 1960, comunitatea evreiască din Franța a devenit majoritar sefardă, ca urmare a sosirii evreilor din Algeria, dintre care unii vehiculau „o stare de spirit colonială amestecată cu ostilitate față de «arabi» și «musulmani»", scrie Cypel.
În fața masacrelor din Gaza, totuși, alte concepții despre raportul dintre identitatea evreiască și sionism câștigă, se pare, importanță. Întrebarea continuă să nu se pună în cazul celor, dintre cei 500.000 de evrei din Franța, care nu acordă nicio importanță acestei componente identitare sau o trăiesc într-o manieră culturală și laică, fără ca asta să le determine alegerile politice. Dar, pentru alții care, la stânga, își politizează identitatea evreiască, se conturează două opțiuni opuse: cea a unui pol sionist atașat principiului unui stat-națiune evreiesc și cea a unui pol antisionist, minoritar dar în creștere, pentru care ar fi timpul să „eliberăm identitatea evreiască de sionism".
„Sionismul a colonizat iudaismul"
Înainte de nașterea statului Israel în 1948, evreii se politizaseră în mai multe moduri. Începând cu accesul lor la cetățenie de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o parte semnificativă a evreilor din Franța alege Republica. Prezența lor în instituțiile politice și administrative alimentează avântul antisemitismului modern — cel care suspectează evreii că își datorează reușita unor resurse ascunse. A doua soluție, revoluția: numeroși evrei europeni aderă la socialism, alții la Bund — organizație laică de inspirație marxistă opusă creării unui teritoriu evreiesc în Palestina. Sionismul, mult timp marginal, apare ca a treia cale. La origine, mai multe versiuni coexistă: cea, etatistă, a lui Theodor Herzl este concurată în special de cea, culturală, a lui Ahad Ha’Am, pentru care Israelul trebuie să servească drept centru spiritual pentru o lume evreiască policentrică.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, naziștii îi decimează pe bundiști, în timp ce moartea a șase milioane de evrei în Europa conferă credibilitate sioniștilor etatiști. Aceștia obțin crearea statului Israel, care ocupă de atunci un loc cardinal în lumea evreiască. Justifică oare oroarea crimelor comise la Gaza repunerea în discuție a acestui loc? Sioniștii de stânga și antisioniștii nu pot cădea de acord asupra răspunsului, atât de mult diverg viziunile lor privind definiția sionismului, consecințele Șoahului și natura actuală a antisemitismului.
Pe de o parte, deci, analiza sionistă de stânga, întruchipată — alături de alte figuri — de filosoful Bruno Karsenti. Identitatea evreiască diasporică și statul Israel au, în opinia sa, vocația nu doar de a coexista, ci de a-și da reciproc sens. „Toată originalitatea proiectului sionist stă aici: a crea un stat în (…)
