Seattle fusese ales pentru modernitatea sa, dinamismul său, deschiderea sa către lume. Leagănul companiilor Microsoft, Boeing, Starbucks, cu imensul său port orientat spre Asia. Orașul, cu puternică tradiție sindicală, a fost de asemenea scena uneia dintre cele mai mari greve generale din istoria Statelor Unite, în 1919. Dar acest lucru, Organizația Mondială a Comerțului (OMC) îl uitase când a decis să organizeze acolo a treia sa conferință ministerială, la sfârșitul lunii noiembrie 1999. Desigur, câteva formațiuni militante chemaseră la manifestații, dar defilarea nu trebuia "să dureze mai mult de trei sau patru ore", asigura primarul orașului. În cele din urmă, timp de patru zile, o mulțime pestriță de cincizeci de mii de suflete a pus stăpânire pe Orașul de Smarald, blocând intersecții și stații de metrou.
"O arcă a lui Noe de susținători ai Pământului plat, de sindicate protecționiste și de tineri manageri în căutarea dozei lor de anii 1960", deplânge editorialistul New York Times Thomas Friedman pe 1 decembrie 1999, în timp ce Seattle Times din ziua următoare se alarmează: "Protestele împotriva OMC se răspândesc ca gripa. De acum, și șoferii de taxi au luat virusul." Autoritățile se străduiesc să recapete controlul străzilor, guvernatorul apelează la garda națională, se decretează stare de urgență.
În acest timp, la palatul congreselor, discuțiile se înăspresc. Mai multe zeci de țări din Sud refuză noile norme sociale și de mediu apărate de occidentali. Africa de Sud, Brazilia, Egipt, India, Indonezia sau Nigeria, printre altele, le percep ca un protecționism deghizat, destinat să le frâneze dezvoltarea. Aceleași denunță ipocrizia țărilor bogate, care laudă liber-schimbul în timp ce își subvenționează masiv agricultura, și cer un comerț internațional mai echitabil. "Ideea noastră, declară cu pudoare președinta conferinței în discursul său de închidere, este că este mai bine să facem o pauză." Procesul de mondializare neoliberală este blocat. Este un moment istoric.
Din această mobilizare, memoria mediatică a reținut mai ales grupurile Black Bloc care au înfruntat poliția în fumul gazelor lacrimogene. Dar grosul contingentului, pașnic și festiv, este compus din muncitori sindicaliști și militanți ecologiști, din mișcări indigene și grupuri de apărare a drepturilor omului.
Alături de Greenpeace și Prietenii Pământului defilează metalurgiștii din United Steelworkers (USW), principalul sindicat industrial din America de Nord; docherii din International Longshore and Warehouse Union (ILWU), care blochează toate porturile de pe Coasta de vest cu această ocazie; camionagiii din International Brotherhood of Teamsters (IBT), ridicați împotriva deschiderii anunțate a pieței americane către transportatorii mexicani. În această coaliție inedită a "Teamsterilor și broaștelor țestoase". unii se luptă pentru a-și apăra locurile de muncă, alții pentru a proteja planeta.
Dar toți converg atunci în denunțarea liber-schimbului, pentru a cere un sistem comercial mai just, bazat nu pe căutarea câștigului și legea celui mai puternic, ci pe respectul pentru mediu și grija de a îmbunătăți soarta lucrătorilor. Toate acestea într-o celebrare a diversității și internaționalismului. "Această manifestație nu este o manifestație proprie Statelor Unite, este o manifestație a tuturor țărilor: țări bogate, țări sărace, țări albe, țări negre, toate țările!", proclamă dl. LeRoy Trotman, din Uniunea muncitorilor din Barbados, la un miting pe Memorial Stadium, sub aclamațiile a 25.000 de persoane.
La marginea alianței muncitorilor și ecologiștilor, o a treia forță merge la Seattle, la fel de opusă mondializării, dar din alte motive. Fost consilier al președinților Richard Nixon și Ronald Reagan, figură a dreptei naționaliste, conservatoare și protecționiste, dl. Patrick Buchanan și-a invitat susținătorii să participe. Acest înverșunat oponent al OMC, pe care o descrie ca un "monstru embrionar", tocmai părăsise Partidul Republican pentru a se alătura Reform Party, a cărui investitură o solicită în vederea alegerilor prezidențiale din 2000 — o cursă pe care o va câștiga eliminându-l pe un anume Donald Trump. Criticând fără încetare Acordul de liber-schimb nord-american (NAFTA), intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, el se poziționează ca apărător al locurilor de muncă în Statele Unite, fără a se preocupa totuși de condiția muncitorilor, pentru care preconizează întotdeauna mai puține drepturi sociale și sindicale. "Există ceva mai important decât comerțul. Aceasta se numește patrie și ne alăturăm bătăliei de la Seattle pentru a ne asigura că cineva apără patria noastră", anunță el cu puțin timp înainte de conferință. Fără mare succes: "Credea că va avea mulți aliați printre manifestanți. A sfârșit prin a rămâne în camera sa de hotel, constatând că protestatarii nu semănau deloc cu susținătorii săi", va ironiza istoricul Paul Adler. Dar unele victorii se construiesc cu răbdarea anilor…
Un sfert de secol mai târziu, dl. Buchanan și moștenitorii săi au ieșit din hotelul lor. Ocupând cele mai înalte instituții ale Statelor Unite, începând cu Casa Albă, ei și-au însușit lupta împotriva liber-schimbului. Sunt acum ei cei care îi administrează cele mai usturătoare eșecuri, și care beneficiază pentru aceasta de sprijinul sindicatelor.
Acorduri semnate departe de dezbaterile politice
Când, pe 2 aprilie anul acesta, dl. Trump a anunțat "ziua eliberării", adică o creștere spectaculoasă a taxelor vamale pentru toate țările planetei, dezaprobarea a fost aproape unanimă. Lideri politici, jurnaliști, economiști, patroni, toți au denunțat o decizie (…)
