Brusc, amețeală. Pentru liderii națiunilor și instituțiilor europene, realegerea lui Donald Trump produce efectul unui bungee jumping... fără coardă. Pe 9 februarie, președintele american a redistribuit pe rețeaua sa Truth Social, fără niciun comentariu, o declarație a lui Vladimir Putin referitoare la europeni: „Veți vedea, în curând toți se vor așeza la picioarele stăpânului, dând din coadă ușor.” Lui Trump îi place să umilească Bătrânul Continent, un spațiu pe care îl consideră decadent, unde se întâlnesc deopotrivă sibariți risipitori și janseniști mercantiliști, toți reticenți să plătească prețul corect pentru „umbrela” militară. Dorința americană de a încheia un „deal” cu Moscova distruge singura garanție care legitima angajamentul necondiționat al Bruxelles-ului alături de Ucraina în războiul său defensiv împotriva Rusiei. Fără dolarii și tunurile Statelor Unite, declarațiile sfidătoare ale Ursulei von der Leyen — „Trebuie ca Putin să piardă acest război”, afirma președinta Comisiei Europene în septembrie 2022 — par într-adevăr ca niște vorbe în vânt. Cum poate o Uniune Europeană îndatorată, divizată, șovăielnică din punct de vedere economic și militar, să împace sprijinul neclintit pentru președintele ucrainean cu dorința de a rămâne în grațiile lui Donald Trump? Răspunsul poate fi rezumat în două cuvinte: „keynesianism militar”, adică arta de a te îndatora pentru a-ți umple arsenalele cu arme americane, urmând ca nota de plată să fie acoperită de populații printr-o cură de austeritate. Deși profeția lui Vladimir Putin, transmisă fără prea multă diplomație de Donald Trump, încă așteaptă să se împlinească, mai mulți lideri politici au îngenuncheat deja în fața cerințelor noului stăpân de la Casa Albă. Pe 7 ianuarie, Trump declara că țările membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ar trebui să aloce nu 2%, ci 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare. Nu a trecut mult și procesiunea penitenților a început să se pună în mișcare. Ministrul afacerilor externe lituanian a lăudat „o presiune pozitivă și constructivă din partea principalului nostru aliat strategic din cadrul NATO”, urmat rapid de prim-ministrul estonian: „Sunt total de acord — obiectivul nostru ar trebui să fie de 5%” (Financial Times, 27 ianuarie). „Sunt ministrul afacerilor externe polonez. Europa a primit clar mesajul.” Într-un editorial publicat în The New York Times (3 februarie), Radosław Sikorski se străduia să-l îmbuneze pe președintele american. „Polonia alocă aproape 5% din PIB pentru apărare, cel mai mare procent din NATO. Am devenit unul dintre cei mai importanți clienți ai industriei militare americane, cu comenzi de zeci de miliarde de dolari începând din 2022” (The New York Times, 3 februarie). În noiembrie anul trecut, la doar o săptămână după realegerea lui Donald Trump și chiar înainte de a începe negocierile, președinta Comisiei Europene îl măgulea pe învingător: „Primim încă mult GNL [gaz natural lichefiat] din Rusia, de ce să nu-l înlocuim cu GNL american, care este mai ieftin pentru noi și ne reduce prețurile la energie?” În ceea ce privește sectorul militar, însă, nu era nevoie ca Ursula von der Leyen să fie convinsă: hotărâtă încă din iunie 2024 să investească 500 de miliarde de euro în apărarea Uniunii Europene în următorul deceniu, ea promitea, pe 3 februarie, să „creeze noi flexibilități, mai mult spațiu bugetar pentru investițiile în apărare”.
„Va trebui să învățați rusa.”
Invadarea Ucrainei de către Rusia și climatul de Război Rece întreținut de mass-media și de clasa politică europeană i-au convins chiar și pe cei mai „frugali” dintre membri că a sosit momentul să treacă la casierie: Danemarca, Finlanda, Germania se declară acum „pregătite să discute”. Publicarea, în această lună, a Cărții Albe privind apărarea europeană ar trebui să le stimuleze reflecția. Această prioritizare a cheltuielilor militare este alimentată și de avertismentele panicate ale lui Mark Rutte, secretarul general al NATO și fostul premier liberal olandez: „Dacă nu alocați mult mai mulți bani pentru nevoile militare decât cei 2% actuali din PIB, va trebui să învățați rusa în patru sau cinci ani sau să vă mutați în Noua Zeelandă” (13 ianuarie). La începutul lui 2017, când Donald Trump a retras Statele Unite din Acordul de la Paris privind clima, dezaprobarea internațională i-a încurajat pe europeni să plaseze tranziția ecologică în centrul strategiei lor. „Make our planet great again”, exclama atunci Emmanuel Macron. Opt ani mai târziu, setea de cheltuieli militare a înlocuit preocuparea pentru planetă. Respectabilitatea politică se măsoară acum în procente din PIB alocate achiziției de arme și (…)
