„Un lider m-a interpelat: «Această curte este făcută pentru Africa și derbedei ca Putin ».” Pe 20 mai trecut, la CNN, procurorul Curții Penale Internaționale (CPI) evoca reacțiile la cererea sa de emitere a mandatelor de arestare împotriva a trei lideri ai Hamasului — domnii Yahya Sinwar, Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri (zis « Deïf ») și Ismail Haniyeh — precum și împotriva prim-ministrului Israelului, domnul Benyamin Netanyahou, și a ministrului său al apărării, domnul Yoav Galant, pentru crime de război și crime împotriva umanității în fâșia Gaza. Fără precedent împotriva unor aleși ai unei țări democratice, cererea a fost calificată drept « scandalosă » de președintele american Joseph Biden, în timp ce mai mulți aleși republicani amenință cu represalii împotriva procurorului. Domnul Netanyahou a respins-o, la rândul său, afirmând că nimic nu va opri Israelul în operațiunile sale de « legitimă apărare ».
Inspirată de tribunalul de la Nürnberg — și de echivalentul său de la Tokyo —, CPI urmărește indivizi, indiferent de statutul lor diplomatic sau politic, în timp ce Curtea Internațională de Justiție (CIJ) judecă statele. Războiul declanșat în Gaza după masacrele din 7 octombrie 2023 face obiectul a două proceduri concomitente, dar distincte, în fața celor două instanțe din Haga. Sesizată de Africa de Sud pe baza convenției pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid din 1948, CIJ a emis deja trei ordonanțe pronunțând măsuri conservatorii împotriva Israelului. Greutatea istoriei, calitatea celor acuzați (un stat — sau liderii săi — el însuși rezultat al unui genocid), numărul victimelor civile și amploarea distrugerilor provocate în Gaza provoacă tensiuni internaționale puternice, mișcări populare masive de protest și controverse politice aprinse în multe țări.
Trei învățăminte importante pot fi trase din aceste proceduri inedite. În primul rând, deși justiția internațională a fost deja sub lumina reflectoarelor, este pentru prima dată când se află în centrul arenei geopolitice. Într-un fapt fără precedent, pe 26 ianuarie 2024, citirea primei ordonanțe a CIJ a fost difuzată în direct la televiziune și transmisă pe ecrane gigantice instalate în fața sediului Curții. Confirmând atenția mediatică și interesul publicului, președinta sa, doamna Joan Donoghue, abia pensionată, a acordat un lung interviu British Broadcasting Corporation (BBC) pe 26 aprilie pentru a clarifica anumite aspecte ale deciziei luate. Procurorul Khan s-a adresat și el CNN pe 20 mai pentru a oferi detalii despre motivele inițiativei sale și a denunța amenințările la adresa sa.
Un eșec al politicului
Această situație inedită se datorează incapacității diplomaților și organelor politice ale Națiunilor Unite (ONU), în primul rând a Consiliului de Securitate, de a opri luptele și de a găsi o soluție pentru conflict. În contrast, toate agențiile tehnice ale ONU se mobilizează pe teren, oferind atât cât pot ajutor și îngrijiri populațiilor: Oficiul Națiunilor Unite pentru Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), Programul Alimentar Mondial (PAM), Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF)... Secretarul general António Guterres, de obicei mai rezervat, a lansat multiple avertismente și a efectuat numeroase deplasări. „Încercarea de a gestiona conflicte multiple prin ajutor umanitar, în loc de căutarea soluțiilor politice, nu va putea dura mult”, a avertizat directorul pentru operațiuni umanitare ale ONU, Martin Griffiths, într-o conferință de presă pe 4 iunie 2024. Într-un comunicat publicat pe 9 mai, grupul informal al Înțelepților (The Elders), creat de Nelson Mandela în 2007 și care reunește laureați ai Premiului Nobel și lideri pensionați, denunță „eșecul politicului” și cheamă liderii lumii să-și asume responsabilitatea pentru a deschide perspective de cooperare multilaterală. Spectaculoasă și infamantă, invocarea convenției din 1948 rămâne uneori ultimul mijloc de a aduce statele în fața justiției internaționale. Unele țări, precum Israelul, nu recunosc CIJ, dar fac parte din cele 153 de state care au ratificat această convenție, al cărei articol 9 prevede supunerea oricărui diferend legat de aplicarea sa în fața Curții: dacă Ucraina a recurs la acest artificiu juridic pentru a aduce Rusia pe banca acuzaților în 2022, China, care nu a semnat-o, scapă de orice urmărire în ceea ce privește soarta rezervată uigurilor. Dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, doar Regatul Unit acceptă fără nicio rezervă competența CIJ, iar doar Londra și Parisul au aderat la CPI.
Această jurisdicție penală, creată în 1998, permite ocolirea obstacolului imunității diplomatice pentru a urmări lideri în funcție sau șefi militari, în special atunci când nicio sancțiune internațională nu este posibilă din cauza unui veto în Consiliul de Securitate. Emiterea unui mandat de (…)
