“Mulțumesc partenerilor noștri, Ambasadei Franței și Institutului Cultural Francez, pentru sprijinul care a făcut posibilă această dezbatere. Sunt cu atât mai recunoscător cu cât acest sprijin a fost necondiționat, plasând discuțiile care urmează sub auspiciile libertății de exprimare.
Despre libertatea de exprimare și manipularea dreptului la informație în era rețelelor sociale vom vorbi cu invitații noștri: Renate Weber, Avocatul Poporului; Anne-Cécile Robert, jurnalistă la Le Monde diplomatique; și Paul Dragoș Aligică, profesor la Universitatea din București.
Ne aflăm, istoric vorbind, în era post-Twitter Files. Adică după scandalul care a dezvăluit că actori guvernamentali interveneau asupra serviciilor de moderare ale rețelelor sociale, contravenind Primului Amendament al Constituției americane, restricționând opinii și voci diverse. Știm acum toate acestea, dar le știm doar retrospectiv, datorită audierilor lui Matt Taibbi și Michael Shellenberger în fața Congresului american despre conținutul fișierelor Twitter.
Însă, dacă pentru cetățenii americani este posibil să invoce Primul Amendament, ce se întâmplă cu noi, europenii? Care sunt drepturile noastre? Oare suntem doar niște subiecți? Putem invoca în România articolul 31 și dreptul constituțional la informație? Și, în final, ce rămâne din democrație dacă jocul este distorsionat de tehnologii atotputernice? Și cum putem reveni la o stare ideală de liberă circulație a ideilor și informațiilor, permițând funcționarea democrației?"
Stéphane Luçon, Director al ediției române, Le Monde diplomatique
Social media: instrument de informare sau de manipulare?
- Intervenția doamnei Renate Weber, Avocatul Poporului:
În 2018 am avut o întâlnire în Parlamentul European, organizată de grupul politic din care făceam parte, ALDE, cu doi tineri istorici și analiști politici olandezi, considerați un adevărat fenomen al zilelor noastre.
La remarca mea privind ușurința cu care oamenii se lasă păcăliți de ceea ce se spune pe rețelele sociale și întrebarea ce anume se poate face pentru a ne apăra de astfel de manipulări, uneori grosolane, răspunsul a fost că asta se întâmplă în țările din est pentru că nu suntem suficient de educați ca să discernem între adevăr și minciună, că tinerii din vest sunt mult mai bine pregătiți din acest punct de vedere. Aproape că i-am crezut. Aproape.
Dar în 2020 a venit pandemia și am văzut cu toții cum au ales adevărul și cum au rezistat tinerii și adulții din vest la manipulările de pe rețelele sociale. Și i-am compătimit. Semnale multiple fuseseră și până atunci privind felul în care rețelele sociale sunt utilizate pentru a susține anumite politici guvernamentale, pentru a transmite mesajele pe care le vor unele guverne.
Să ne înțelegem: nu e nimic surprinzător în faptul că rețelele sociale sunt folosite din plin pentru a promova unele idei și a le cenzura pe altele - înainte era folosită presa clasică, scrisă, radioul, televiziunea. Doar cine e completamente naiv poate să creadă că a existat vreodată presă complet independentă. Evident, presa este purtătoarea unor mesaje care reflectă ideologia proprietarilor de presă, dar și a jurnaliștilor, ceea ce e absolut firesc. Sigur, multă vreme s-a făcut distincție clară între opinii și informarea factuală, care trebuia verificată, tocmai pentru a respecta dreptul oamenilor de a fi informați în mod corect. Nici atunci nu era ceva respectat în mod absolut, dar exista totuși această obligație, iar când se dorea manipularea, inclusiv prin transmiterea de informații false sau deformate, prezentările erau ceva mai sofisticate. Jurnaliștii își demonstrau talentul în astfel de cazuri.
Acum mijloacele sunt mai numeroase, deloc mai sofisticate, dimpotrivă, se minte chiar mai ușor și se cenzurează la fel de ușor, dar mult mai repede, practic instantaneu sau chiar în avans și la o scară teritorială uriașă, de multe ori chiar la nivel global.
Pe mine mă preocupă rolul statelor în acest context. Nu al celor care dirijează rețelele sociale. Dați-mi voie să mă explic. După al doilea război mondial s-a depus mult efort pentru a avea o legislație internațională care să recunoască și să protejeze drepturile omului. Greu de tot, dar s-a reușit atât la nivelul Organizației Națiunilor Unite cât și la nivelul diferitelor continente. Ei bine, cele care au semnat aceste tratate internaționale sunt statele. Guvernele s-au angajat să protejeze drepturile omului și să-i sancționeze pe cei care le încalcă, indiferent de statutul acestora. Nu contează că sunt autorități administrative sau organisme private, toți trebuie să respecte drepturile și libertățile fundamentale, între ele libertatea de exprimare și dreptul la informație. Iar cine le încalcă, trebuie sancționat. Ce vedem noi când e vorba de rețelele sociale? Că acestea își fac propriile politici de cenzurare a libertății de exprimare, vorbind de niște standarde ale comunității decise de cei care dirijează aceste platforme și mai ales interpretează nerespectarea acelor standarde după cum au chef sau le iese din niște algoritmi numai de ei știuți.
Iar guvernele tac neputincioase. Deși lor le revine obligația de a proteja respectarea drepturilor noastre. O să-mi spuneți că noi înșine am fost de acord cu acest tip de cenzură atunci când am aderat la aceste platforme. FALS. Pentru că vorbim de rețele sociale și platforme care activează cu acordul statelor în care pătrund. De pe teritoriul acestor state obțin profituri uriașe prin reclame, ele nu sunt cenzurate de statele unde au membri, deci functionează și legislația din acele state trebuie să li se aplice. Inclusiv dreptul la liberă exprimare, la informare corectă și dreptul de a avea o cale de atac în justiție atunci când celelalte drepturi au fost încălcate. Ori, ni se spune de către guverne că nu pot face nimic pentru că aceste platforme sunt înregistrate juridic în alte state! Ceea ce mie mi se pare în cel mai bun caz o glumă nefericită sau o dovadă de incompetență. Repet, acele rețele sociale și platforme câștigă bani nu într-un univers abstract, ci de la firme și persoane care se află pe teritoriul statelor unde au membri.
Și atunci, firește, că m-am întrebat de ce statele sunt atât de permisive cu aceste noi forme de comunicare! Nu pot să nu-mi aduc aminte de audierea lui Marc Zuckerberg în Parlamentul European, când liderii din Parlament mai degrabă răspundeau ei înșiși la întrebări, decât cel chemat pentru asta. Și lucrurile au continuat pe formula business as usual. Sau să ne aducem aminte de audierea aceluiași în Congresul Statelor Unite. Glumă mai nefericită ca acea audiere rar am văzut!
De ce? Evident nu am un răspuns ferm, dar, fără să cad în păcatul conspiraționismului, pot să mă gândesc la ce înseamnă accesul la datele alegătorilor, care e o realitate deja recunoscută, așa s-au produs alegeri, așa a fost posibil Brexitul, așa s-au acoperit afaceri năucitoare. Eu nu vorbesc aici de inamicii din exterior ai statelor democratice. Acelora nu le găsesc vreo scuză, dar le înțeleg acțiunile și intențiile de destabilizare. Eu vorbesc de cei care sunt dintre noi și printre noi. Repet, fără a fi adepta teoriilor conspiraționiste, nu pot să nu văd felul în care statele, guvernele au favorizat aceste rețele sociale, le-au lăsat să-și facă de cap, dând impresia că le folosesc la rândul lor atunci când e nevoie.
Și a venit pandemia care mi-a confirmat, din păcate, temerile anterioare. Departe de mine ideea de a susține că pandemia nu a existat sau virusul nu a existat. Dar azi, trei ani mai târziu se recunoaște că măsurile luate au fost excesive, nejustificate, în orice caz după trecerea primelor două-trei luni de panică de la început.
Și ce am constatat în timpul celor doi-trei ani de pandemie? Că un cenzor universal și de neatins zburdă pe toată planeta, anume rețelele sociale! Un cenzor care nu admitea sub nici o formă alt discurs decât cel oficial al guvernelor, un cenzor care a interzis exprimarea opiniilor critice, care a permis doar propagarea acelor informațiilor convenabile guvernelor și măsurilor lor de restricții, restricții până la aneantizarea unor drepturi și libertăți. Chiar să fie doar o coincidență? Eu personal nu cred. Dimpotrivă, mai degrabă cred că au fost de conivență cu guvernele, le-au făcut jocurile, iar prețul acestei cenzuri universale este posibilitatea lor de a continua nu doar să se îmbogățească, ci mai ales să controleze. Pentru că în acest moment nu e deloc sigur că rețelele sociale sunt ele cele folosite de guverne, ci pare să fie tot mai clar că și ele la rândul lor influențează major guvernele și deciziile acestora.
Unde suntem noi, oamenii obișnuiți în această rearanjare a lucrurilor? Aș zice că suntem singuri, pierduți, zbătându-ne între, pe de o parte, incapacitatea de a impune statelor să-și respecte obligațiile de apărare a drepturilor și libertăților și, pe de altă parte, lipsa de interes a tot mai multor oameni, mai ales tineri, în ce privește drepturile lor și ale celorlalți. Din păcate, asistăm la diminuarea gândirii critice, pe alocuri chiar la dispariția ei, iar cauzele sunt mult prea complexe pentru a le discuta aici. Evident, există și excepții, dar ele sunt mai degrabă marginale și chiar izolate, din nou rețelele sociale având o contribuție în acest sens.
Constatarea mea personală, însă, nu de acum ci de ani de zile, este că, paradoxal, exact în țările care au trăit în dictatură, gândirea critică este mai prezentă, pentru că neîncrederea în guverne a fost atitudinea firească zeci de ani, iar în prezent suspiciunea că guvernele ar putea ascunde ceva, ar putea avea interese care să nu coincidă cu ale populației este mai mare. În vreme ce în democrațiile stabile ale vestului această suspiciune nu se manifestă decât la un mic segment de populație. Gradele de supușenie din timpul pandemiei susțin această observație. Evident însă, noile generații, care n-au cunoscut autoritarismul sau dictatura, sunt mult mai permisive și încrezătoare în ceea ce le oferă ca informație guvernele și rețelele și platformele sociale.
Ce putem face? Nu mare lucru. Pentru că, repet, bătălia nu mai e cu guvernele, ci mai ales cu semenii noștri care cred, unii până la fanatism, în niște entități abstracte care au pătruns în viețile noastre și ne modelează, deci ne controlează comportamentele sociale, economice și implicit politice. Un lucru însă cred că nu trebuie făcut: să nu cerem guvernelor să le cenzureze. Nici rețelele sociale, nici internetul în general. Sigur, cu excepția acelor situații când e vorba de protejarea copiilor, dar asta este o altă discuție. Dimpotrivă, diversificarea surselor de informație și libera circulație a acestora ar trebui să (…)
