Stânga americană se află în prima linie a opoziției față de președintele Donald Trump, față de politicile sale economice și sociale și față de declarațiile sale rasiste. Rareori proveniți din clasele populare și, de cele mai multe ori, absolvenți de studii superioare, activiștii progresiști și-au format cultura politică într-un mediu social care produce mai degrabă profesii liberale și cadre superioare decât angajați și muncitori. Ca majoritatea americanilor, aceștia trăiesc în comunități relativ omogene și interacționează în principal cu persoane care gândesc ca ei. În esență, locuiesc în enclave de confirmare reciprocă, situate, de obicei, în proximitatea unor spații gândite pentru ei (restaurante și cafenele, galerii de artă, muzee, săli de concert, universități etc.). Instituțiile de învățământ superior în care au studiat joacă, la rândul lor, un rol ce depășește simpla formare profesională. Anii petrecuți la universitate le oferă viitoarelor cadre superioare contacte și relații care îi vor influența profund. Departe de autoritatea parentală, pe campus, își trăiesc independența, își lărgesc perspectivele, își construiesc rețele de prieteni și câștigă în maturitate sexuală.
Focalizare pe microagresiuni
În Statele Unite, ca în multe alte țări, universitățile funcționează și ca rampe de lansare pentru mobilizările contestatare. În deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, studenții au jucat un rol decisiv în lupta pentru drepturile civile, pentru drepturile femeilor și ale minorităților sexuale, precum și în opoziția față de războiul din Vietnam, fără a uita că, în mod tradițional, campusurile servesc drept baze de organizare pentru mișcările sociale și teren de antrenament pentru activiști. Curente radicale cu orientări foarte diverse s-au răspândit în facultăți. Însă, începând cu anii 1980, s-a impus treptat un filtru dominant: sfânta treime a identității sociale — rasă, gen și clasă. Acest „discurs identitar” s-a dezvoltat în majoritatea departamentelor de științe umaniste, fiind încurajat de expansiunea câmpului interdisciplinar al cultural studies („studii culturale”). Deși abordarea identitară este foarte prezentă și în alte sectoare — arte, filantropie, mass-media —, universitatea rămâne bastionul său principal. Într-o epocă în care discursurile conservatoare domină restul societății, învățământul superior este una dintre puținele instituții unde ideile de stânga nu doar că sunt acceptate, ci se pot desfășura liber, exercitând chiar o anumită influență, în special în domeniul științelor umaniste. Ca și cum, în fața ofensivei reacționare, profesori și studenți ar fi răspuns baricadând porțile universităților, pentru a purifica spațiile pe care încă le puteau controla, eliberându-le de rasism și homofobie, fenomene care, în opinia lor, impregnează întreaga societate. De altfel, pentru a găsi urme de rasism, nu trebuie să caute prea departe: cele mai multe universități americane au practicat la începuturile lor segregarea rasială și de gen. Cele mai prestigioase dintre ele (Harvard, Georgetown, Yale, Brown) au beneficiat chiar în mod considerabil de munca sclavilor și de sistemul sclavagist.
Însă, în epoca obsesiei identitare, acest subiect stârnește puțin interes în rândul activiștilor. Aceștia preferă să se concentreze asupra interacțiunilor sociale care au loc pe campusurile lor. Această orientare a generat numeroase controverse legate de conținutul programelor, desfășurarea cursurilor sau microagresiunile care s-ar produce zilnic. Microagresiunile sunt tensiuni sau conflicte de intensitate redusă, care apar atunci când studenți proveniți din medii sociale stigmatizate se simt lezați de forme de expresie pe care le consideră umilitoare sau jignitoare, fie din partea unor persoane aflate în poziții de autoritate, fie din partea altor studenți percepuți ca provenind din medii mai favorizate. Când un dezacord este exprimat de „dominant”, el devine adesea o microagresiune pentru „dominat”.
Aceste mici confruntări rezultă, cel puțin parțial, din dificultatea de a face să coexiste studenți cu profiluri sociale uneori foarte diferite. În ultimii ani, majoritatea universităților private cu taxe de școlarizare ridicate și-au intensificat sprijinul financiar acordat studenților proveniți din medii defavorizate. Aglomerarea unor tineri cu origini sociale diverse a crescut, în mod logic, probabilitatea apariției conflictelor interpersonale, care sunt adesea interpretate prin prisma microagresiunilor.
Pentru a evita problemele, în special cele de natură juridică, care decurg din aceste conflicte, administratorii universităților trebuie să gestioneze cu mare precauție viața instituției. O eroare de comunicare, o decizie neinspirată sau o declarație nefericită pot avea consecințe explozive. Pentru a nu răni sensibilitatea celorlalți, studenții, profesorii și personalul administrativ sunt încurajați să participe la ateliere și sesiuni de formare. Cuvintele „toleranță”, „diferență” și „sensibilitate” domină circularele interne. Cu alte cuvinte, un student care dorește să fie perceput ca un militant pentru justiție socială nu mai are nevoie să recurgă la practicile politice ale generațiilor anterioare: coordonarea pentru acțiuni colective, construirea unei organizații durabile, încercarea de a ajunge la persoane din afara campusului, găsirea punctelor de convergență și unitate cu ceilalți sau chiar convingerea acestora să își schimbe punctul de vedere. Este suficient să ridice diferența la rang de valoare supremă și să denunțe ignoranța și lipsa de sensibilitate a celor care îi (…)
