Abonament
ro | fr | en | +
Accéder au menu

Stânga americană și noii ei aliați – serviciile de informații

Când statul profund revendică puterea

În 2018 stânga americană și-a găsit aliați neașteptați în lupta sa împotriva lui Donald Trump: serviciile de informații. Aflate într-un conflict deschis cu președintele, pe care îl acuzau de coluziune cu Rusia, acestea nu au ezitat să se prezinte drept ultimul bastion al democrației. Totuși, pentru a adera la un astfel de discurs, trebuie să suferi de o amnezie severă…

Odată cu alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, americanii ar fi putut manifesta mai puțin entuziasm în a lăuda sistemul lor politic. Totuși, nu a fost deloc așa. Discursul despre excepționalismul Statelor Unite a căpătat pur și simplu o nouă formă: unii repetă acum că mecanismele de control al puterilor prevăzute de Constituție — principiul de „sistem de control și echilibru între puteri” (checks and balances) —, dublate de influența puternicei birocrații din domeniul securității naționale, oferă o capacitate unică de rezistență în fața amenințării autoritarismului. Pentru aceștia, Agenția Centrală de Informații (CIA), Biroul Federal de Investigații (FBI) și Agenția Națională de Securitate (NSA) reprezintă garanții împotriva eventualelor derapaje ale lui Trump. Birocrația nu făcea parte din proiectul Părinților Fondatori. Când Thomas Jefferson a fost ales președinte în 1801, puterea executivă se limita la doar 132 de funcționari, iar cabinetul prezidențial avea un singur membru – secretarul său personal. La fel, înaintea sa, George Washington și colegii săi nu prevăzuseră apariția formațiunilor politice, Partidul Republican-Democrat luând naștere abia în 1791, la patru ani după redactarea Constituției. Pe măsură ce noul sistem politic începea să se contureze, membrii Congresului au căpătat un interes direct în succesul candidaților din propriul lor partid. Astfel, singurul remediu constituțional împotriva eventualelor abuzuri ale puterii executive – procedura de destituire (impeachment), care permite legislativului să destituie un membru al guvernului – s-a dovedit ineficient în cazul infracțiunilor minore comise de apropiații și aliații președintelui.

„Suntem aici din 1908”

Pentru a compensa această deficiență, la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a găsit o soluție: numirea de procurori „speciali” sau „independenți”, care înlocuiesc Departamentul Justiției atunci când există suspiciuni de conflict de interese într-o anchetă ce vizează una dintre ramurile puterii. Primul dintre aceștia, John B. Henderson, a fost numit în 1875 pentru a investiga scandalul Whiskey Ring, un caz de deturnare de fonduri publice care implica producători de whisky, funcționari ai Trezoreriei și responsabili politici. Cel mai recent procuror special este Robert Mueller (n.t.: articol publicat în 2018), desemnat în mai 2017 pentru a ancheta o presupusă coluziune între echipa de campanie a lui Donald Trump și guvernul rus. Lista acestora include și pe William Cook, însărcinat în 1881 cu investigarea unui caz de corupție în serviciul poștal; Atlee Pomerone și Owen Roberts, care în 1924 au încercat să facă lumină într-un scandal de mită legat de concesiuni petroliere; sau Archibald Cox, numit în mai 1973 pentru a investiga afacerea Watergate, un caz de spionaj politic care implica direct Casa Albă. Cox a fost însă concediat în octombrie același an de președintele Richard Nixon, într-un efort disperat de a bloca ancheta. Procurorii „independenți” rămân, așadar, o soluție nesatisfăcătoare: numirea lor depinde de bunăvoința Departamentului Justiției, iar nicio garanție constituțională nu împiedică demiterea lor. De altfel, independența administrativă este o armă cu două tăișuri. Deși necesară în cazul procurorilor speciali, ea este, de asemenea, foarte apreciată de birocrații din domeniul securității naționale, care, în ultimii ani, au cerut tot mai multă autonomie. Dacă în trecut, atunci când nu erau de acord cu o decizie prezidențială, aceștia își exprimau opoziția într-un mod pasiv – prin încetinirea proceselor administrative, de exemplu –, acum își manifestă deschis dezacordul, recurgând tot mai frecvent la avertismente publice și scurgeri de informații către presă.

Când conducea FBI-ul, James Comey nu a ezitat să dezvăluie o conversație în care președintele Trump i-ar fi cerut, potrivit propriilor declarații, să renunțe la ancheta asupra consilierului său Michael Flynn, acuzat că a mințit cu privire la legăturile sale cu Rusia. Fost angajat al FBI și al CIA, Philip Mudd a justificat demersul fostului său șef. „Oamenii de la FBI sunt furioși”, avertiza el pe postul Cable News Network (CNN) la 3 februarie 2018, și a continuat: „Și iată ce vă vor spune, domnule președinte: Dacă credeți că ne puteți face să abandonăm ancheta intimidându-l pe director, (…)

Dimensiunea articolului complet: 2 161 cuvinte.

Acest articol este rezervat abonaților

Alegeți formula dvs. de abonament și creați-vă contul.
Abonați-vă
Sunteți abonat(ă)? Conectați-vă pentru a accesa online articolele din jurnal.
Identificați-vă

Michael J. Glennon

Profesor la Fletcher School of Law and Diplomacy, Universitatea Tufts (Medford, Massachusetts), autor al volumului "National Security and Double Government", Oxford University Press, 2014.
Traducere: S. Luçon.

Partajează acest articol