„O mare parte din ceea ce facem astăzi, CIA-ul o făcea clandestin acum douăzeci și cinci de ani.” Omul a cărui mărturisire surprinzătoare este citată de The Washington Post pe 22 septembrie 1991 se numește Allen Weinstein. Istoric de profesie, el a fost primul președinte al National Endowment for Democracy (NED – Fundația Națională pentru Democrație), o organizație americană non-profit cu obiective aparent nobile: promovarea drepturilor omului și a democrației. Și totuși, în declarația sa, dl. Weinstein se referă chiar la această fundație.
NED nu exista încă atunci când același cotidian a dezvăluit, pe 26 februarie 1967, un scandal cu repercusiuni internaționale: Agenția Centrală de Informații (CIA) finanța, în străinătate, sindicate, organizații culturale, instituții media, precum și intelectuali de renume. Articolul dezvăluia, de asemenea, mecanismele prin care banii ajungeau la acești beneficiari. Așa cum avea să confirme mai târziu Philip Agee, fost ofițer al agenției, „CIA a folosit fundații americane cunoscute, dar și alte entități create special în acest scop, care nu existau decât pe hârtie” ].
Pentru a reduce presiunea, președintele Lyndon Johnson cere deschiderea unei anchete, deși știe că, încă de la înființarea sa în 1947, CIA are mandat pentru acest tip de activitate. „Oamenii noștri politici au recurs la acțiuni secrete pentru a trimite consilieri, echipamente și fonduri, cu scopul de a sprijini mass-media și partidele politice din Europa, deoarece, chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, aliații noștri continuau să se confrunte cu amenințări politice”. Războiul Rece începea, iar scopul era de a contracara „influența ideologică” a Uniunii Sovietice.
Într-un număr semnificativ de cazuri, organizațiile finanțate au reușit să slăbească, ba chiar să elimine, opoziția față de guvernele aliate cu Washingtonul. În același timp, ele au creat condiții favorabile intereselor americane. Această activitate subversivă a fost pusă în slujba loviturilor de stat, cum s-a întâmplat în Brazilia, în 1964, împotriva președintelui João Goulart. Răsturnarea de la putere a președintelui chilian Salvador Allende, în septembrie 1973, avea să demonstreze că administrația de la Casa Albă nu a renunțat la aceste practici. „Pentru a pregăti terenul pentru militari, explică Philip Agee, s-au finanțat și coordonat forțele unor organizații importante din societatea civilă și din mass-media. A fost o versiune îmbunătățită a loviturii de stat din Brazilia.”
Începând cu 1975, CIA devine din nou subiectul unei anchete a Senatului Statelor Unite, în special pentru implicarea sa în comploturi și crime comise împotriva mai multor lideri politici din întreaga lume (Patrice Lumumba, Allende, Fidel Castro). În paralel, progresele realizate de diverse mișcări revoluționare din Africa și America Latină obligă Washingtonul să constate că, deși infiltrarea organizațiilor din „societatea civilă” rămâne esențială, metoda folosită nu este cea potrivită. Se reamintește atunci că, „pentru a duce bătălia ideilor la nivel global, administrația Johnson (…) recomandase implementarea unui «mecanism public-privat» destinat să finanțeze în mod deschis activități în străinătate” ].
Astfel, în 1979 ia naștere American Political Foundation (APF), o coaliție formată din Partidul Democrat și Partidul Republican, lideri sindicali și oameni de afaceri, academicieni conservatori și instituții implicate în politica externă. Modelul este importat din Germania de Vest, unde fundațiile celor patru principale partide – cunoscute sub numele de Stiftung – sunt finanțate de guvern, fiind folosite ca instrumente ale Războiului Rece. Un exemplu notabil este Fundația Konrad Adenauer, afiliată Uniunii Creștin-Democrate (CDU).
La 14 ianuarie 1983, președintele Ronald Reagan semnează directiva secretă NSDD-77. Prin aceasta, el ordonă punerea în aplicare a ceea ce anunțase într-un discurs susținut în fața Parlamentului britanic pe 8 iunie 1982: crearea unei „infrastructuri” menite să „contribuie mai eficient la campania globală pentru democrație” ]. Directiva subliniază necesitatea unei „coordonări strânse a eforturilor din domeniul politicii externe – diplomatice, economice, militare – și a unei colaborări apropiate cu următoarele sectoare ale societății americane: sindicate, mediul de afaceri, universități, organizații filantropice, partide politice, presă (…)”.
Fără a menționa directiva, Reagan prezintă Congresului o propunere a American Political Foundation (APF) intitulată „The Democracy Program”. Astfel, la 23 noiembrie 1983, o lege consfințește crearea NED. Pe 16 decembrie, în timpul „ceremoniei” organizate cu această ocazie la Casa Albă, președintele declară: „Acest program nu va rămâne în umbră. Se va afirma cu mândrie sub lumina reflectoarelor. (…) Și, bineînțeles, va fi în concordanță cu interesele noastre naționale” ].
Patru organizații constituie pilonul de bază al NED și sunt responsabile de gestionarea sa. Free Trade Union Institute (FTUI) – ramura centralei sindicale AFL-CIO, care ulterior va fi redenumită American Center for International Labor Solidarity (Acils) – exista deja înainte de crearea NED. Celelalte trei sunt înființate special în acest scop: Center for International Private Enterprise (CIPE), afiliat Camerei de Comerț, International Republican Institute (IRI), al Partidului Republican, și National Democratic Institute (NDI), al Partidului Democrat.
Dolarii antisandiniștilor
Deși, din punct de vedere juridic, NED este o asociație privată, ea figurează în bugetul Departamentului de Stat. Cu toate acestea, finanțarea sa este supusă aprobării Congresului. Astfel, guvernul se exonerează oficial de orice responsabilitate. dar acest statut oferă și un alt avantaj strategic. Potrivit fostului funcționar al Departamentului de Stat William Blum, organizațiile „non-guvernamentale fac parte din imagine și mit, (…) ele contribuie la menținerea în străinătate a unui nivel de credibilitate pe care o agenție oficială nu l-ar putea atinge”.
În octombrie 1986 izbucnește scandalul care zguduie administrația Reagan: finanțarea ilegală a luptei împotriva guvernului sandinist din Nicaragua era organizată chiar de la Casa Albă, în special prin traficul de cocaină. O coincidență interesantă: întreaga operațiune, coordonată de colonelul Oliver North sub supravegherea Consiliului Național de Securitate (National Security Council, NSC), purta exact același nume… „The Democracy Program”. NED a jucat un rol de prim ordin în această operațiune. Ciudat este că ancheta s-a concentrat asupra finanțării aparatului militar al contrarevoluționarilor nicaraguani – la Contra – și a manifestat un interes redus față de această organizație „non-guvernamentală”, deși aceasta fusese supravegheată încă de la înființare și până în 1987 de un oficial de rang înalt al CIA, Walter Raymond, membru al direcției de informații a NSC.
„Moștenitoare a Democracy Program lansat de Ronald Reagan, NED (…) a oferit sprijin financiar multor grupuri latino-americane, inclusiv Fundației (…)
